Monday, April 29, 2019

Adam Lambert revine ca mentor la „American Idol” cu ocazia „Serii Queen”



La 10 ani de la participarea la concursul de talente care l-a consacrat, Adam Lambert se întoarce în familia „American Idol”, de data aceasta în ipostaza de mentor

Momentul nu a fost ales întâmplător; ediția actuală a sezonului cu numărul 15 a fost dedicată trupei Queen, toți cei 8 finaliști ai show-ului având ca misiune interpretarea unei melodii din repertoriul legendarei trupe britanice.

Cu o nouă înfățișare, dar cu aceeași aură intens strălucitoare, Adam i-a ghidat pe tinerii aspiranți la titlul cel mare, oferindu-le sfaturi practice cu privire la performanțele lor. 
Având atât experiența concursului propriu-zis, cât și anii de colaborare cu trupa Queen, viziunea oferită a fost una extrem de amplă.



Concurenții și-au arătat entuziasmul și recunoștința încă de la început.









Seara aceasta a deschis, practic, săptămâna dedicată trupei Queen la ABC, fiind programul de televiziune care urmează să difuzeze în premieră filmul-documentar „The Show Must Go On - Povestea Queen + Adam Lambert”.


De precizat este faptul că Adam este singurul fost concurent care a revenit în cadrul show-ului atât ca jurat, cât și ca mentor sau performer.










Mai multe despre întreaga poveste a lui Adam la „American Idol se regăsesc aici.

R.Ș.

Tuesday, April 16, 2019

„The Rhapsody Tour” se extinde în Asia, Noua Zeelandă și Australia


Așa cum era de așteptat, Queen și Adam Lambert își extind turneul anunțat în urmă cu 5 luni.

Brian May: „The fond relationship between Queen and the Japanese people is legendary. Over the years the bond has strengthened, and in recent months the success of the Bohemian Rhapsody film in Japan has become an unprecedented phenomenon.  It will be the greatest thrill for us to return in January to the country that first recognised Queen music nearly 50 years ago.  Subarashi desu!!![...]
This is a great opportunity. Our last tour featured our most ambitious production ever and got us our best notices ever. So we decided to rip it apart and get even more ambitious!  Watch out, New Zealand!

Roger Taylor: „Japan has always been such a special place for Queen and we can't wait to return with our new show.[...]
We are ready for Australia and raring to get back with our new show.”

Adam Lambert: „We have a brand-new visual spectacle that will reframe these iconic songs and we are excited to reveal the show to Australian fans! [...]
 It feels like too long since we were last in Japan, but I have such fond memories of our time there, and I am so thrilled to go again with a whole new show.” 



Concertelor de la nivelul continentului nord-american li se adaugă (până acum) alte 10 date pentru anul viitor, cuprinzând Japonia, Noua Zeelandă și Australia.

De remarcat este faptul că toate acestea vor avea loc pe stadioane (sau arene cu capacitate foarte mare) - pentru prima dată de când formula britanico-americană „a pornit la drum”.

Din ce știm până acum, anul 2020 cuprinde:

18 ianuarie - Seoul, Coreea de Sud
19 ianuarie - Seoul, Coreea de Sud
25 ianuarie - Tokyo, Japonia
26 ianuarie - Tokyo, Japonia
28 ianuarie - Osaka, Japonia
30 ianuarie - Nagoya, Japonia
5 februarie - Wellington, Noua Zeelandă
7 februarie - Auckland, Noua Zeelandă
10 februarie - Dunedi, Noua Zeelandă
13 februarie - Brisbane, Australia
15 februarie - SydneyAustralia
19 februarie - MelbourneAustralia
20 februarie - MelbourneAustralia
23 februarie - PerthAustralia
26 februarie - AdelaideAustralia
29 februarie - Gold CoastAustralia

Mai multe detalii se regăsesc pe site-ul oficial al trupei.



Turneul Rapsodiei” va debuta pe 10 iulie 2018 în Vancouver.

O privire de ansamblu arată cam așa:

10 iulie - Vancouver, Canada
12 iulie - Tacoma, Washington, SUA
14 iulie San Jose, California, SUA
16 iulie - Phoenix, Arizona, SUA
19 iulie - Los Angeles, California, SUA
20 iulie - Los Angeles, California, SUA
23 iulie - Dallas, Texas, SUA
24 iulie Houston, Texas, SUA
27 iulie - Detroit, Michigan, SUA
28 iulie - Toronto, Canada
30 iulie - Washington, DC, SUA
31 iulie - Pittsburgh, Pennsylvania, SUA
3 august Philadelphia, Pennsylvania, SUA
4 august Boston, Massachusetts, SUA
6 august - New York, New York, SUA
7 august - New York, New York, SUA
9 august Chicago, Illinois, SUA
10 august - Saint Paul, Minnesota, SUA
13 august - Columbus, Ohio, SUA
15 august - Nashville, Tennessee, SUA
17 august - Fort Lauderdale, Florida, SUA
18 august - Tampa, Florida, SUA
20 august New Orleans, Louisiana, SUA
22 august - Atlanta, Georgia, SUA
23 august Charlotte, North Carolina, SUA
18 ianuarie - Seoul, Coreea de Sud
19 ianuarie - Seoul, Coreea de Sud
25 ianuarie - Tokyo, Japonia
26 ianuarie - Tokyo, Japonia
28 ianuarie - Osaka, Japonia
30 ianuarie - Nagoya, Japonia 
5 februarie - Wellington, Noua Zeelandă
7 februarie - Auckland, Noua Zeelandă
10 februarie - Dunedi, Noua Zeelandă
13 februarie - Brisbane, Australia
15 februarie - SydneyAustralia
19 februarie - MelbourneAustralia
20 februarie - MelbourneAustralia
23 februarie - PerthAustralia
26 februarie - AdelaideAustralia
29 februarie - Gold CoastAustralia


R.Ș.