Monday, January 29, 2018

La mulți ani, Adam Lambert!



Astăzi îl sărbătorim pe cel care face ca show-ul să meargă mai departe.

Adam Lambert s-a născut pe 29 ianuarie 1982 în Indianopolis, Indiana.

Crescut în San Diego, California, își descoperă treptat pasiunea pentru lumea artistică, fiind încurajat de părinții Leila și Eber Lambert să își îndrepte pașii spre teatru. Astfel, ajunge să participe la numeroase  spectacole și producții locale sau naționale. Nici de muzică nu a stat departe, luând ore de canto și implicându-se în trupele muzicale ale liceului „Mount Carmel” din San Diego. 

După absolvirea liceului se mută în Los Angeles, iar la 19 ani obține prima slujbă ca și interpret pe un vas de croazieră. Anii următori cumulează experiență ca și cântăreț, dar și actor, jucând în diverse musical-uri, dintre care „Wicked” a avut cel mai mare impact.

Din 2004 performează la „Upright Cabaret” și „The Zodiac Show” și începe colaborări cu diverși producători, așa încât în 2005 înregistrează un album („Take One”), urmând a fi lansat abia în 2009.

Anul 2009 este cel care aduce schimbări majore în cariera sa. Decide să ia parte la audițiile „American Idol” (sezonul 8) din San Francisco, avându-i ca jurați pe Paula Abdul, Kara DioGuardi, Randy Jackson și Simon Cowell. 

Coincidență sau nu, s-a prezentat tocmai cu o piesă a celor de la Queen, și anume „Bohemian Rhapsody”.


Ce-a urmat... e istorie!


Mai multe despre viața și cariera lui găsiți aici.



Astăzi Adam împlinește 36 de ani, pe care îi sărbătorește acasă, în Los Angeles, după un an de activitate intensă - un nou turneu mondial alături de Queen, lansarea unui nou single - „Two Fux”,  înregistrarea celui de-al 4-lea album solo și numeroase alte proiecte ce urmează a fi „scoase din cuptor”.

O privire de ansamblu a ultimului an arată cam așa:















Astăzi și în fiecare zi, îi dorim să aibă parte de vise împlinite, zile senine, sănătate și multă multă fericire!

La mulți ani!



Adam Lambert va reveni pe scenă alături de Queen începând cu luna viitoare, când turneul lor ajunge în Noua Zeelandă și Australia, după cum urmează:

17 februarie - Auckland, Noua Zeelandă
18 februarie - Auckland, Noua Zeelandă
21 februarie - Sydney, Australia
22 februarie - Sydney, Australia 
24 februarie - Brisbane, Australia 
 27 februarie Adelaide, Australia
 28 februarie Adelaide, Australiaa
2 martie Melbourne, Australia
3 martie Melbourne, Australia
6 martie Perth, Australia

R.Ș.