Prima seară a festivalului brazilian „Rock In Rio” a fost una cu totul incendiară.
Cap de afiș au fost Queen + Adam Lambert, care au reușit să impresioneze publicul numeros încă din primele secunde.
80 000 de voci au sunat la unision, toată lumea fiind vizibil emoționată, inclusiv Brian May, Roger Taylor și cu atât mai mult Adam Lambert, care se află pentru prima dată în America de Sud.
Concertul a durat puțin peste 2 ore, fiind a doua oprire din cadrul turneului sud-american (debutat pe 16 septembrie în São Paolo.)
Marele eveniment a primit numeroase recenzii pozitive, iar concertul Queen & Adam Lambert a fost cel mai comentat de mass-media și public, Adam fiind extrem de apreciat de fiecare dată, inclusiv de cei care au fost prezenți la festival în 1985.
Surpriza serii a fost „Ghost Town”, interpretată în manieră rock, molipsitorul fluierat fiind înlocuit de acordurile chitării „Red Special”.
Queen și Adam Lambert au deschis a 30-a ediție a festivalului care i-a avut în prim-plan în 1985 pe Freddie Mercury, John Deacon, Brian May și RogerTaylor.
Cei din urmă „originali” au vorbit cu nostalgie despre începuturile evenimentului într-o conferință de presă ce a avut loc săptămâna trecută, totodată prezentându-l pe Adam Lambert ca și actual solist.
Turneul „Don't Stop Them Now” continuă astfel:
21 septembrie - Porto Alegre, Brazilia
25 septembrie - Buenos Aires, Argentina
27 septembrie - Córdoba, Argentina
30 septembrie - Santiago, Chile
R.Ș.
No comments:
Post a Comment