Sunday, September 20, 2015

Queen și Adam Lambert scriu istorie la „Rock In Rio”










Prima seară a festivalului brazilian „Rock In Rio” a fost una cu totul incendiară.

Cap de afiș au fost Queen + Adam Lambert, care au reușit să impresioneze publicul numeros încă din primele secunde.

80 000 de voci au sunat la unision, toată lumea fiind vizibil emoționată, inclusiv Brian May, Roger Taylor și cu atât mai mult Adam Lambert, care se află pentru prima dată în America de Sud. 





Concertul a durat puțin peste 2 ore, fiind a doua oprire din cadrul turneului sud-american (debutat pe 16 septembrie în São Paolo.)

Marele eveniment a primit numeroase recenzii pozitive, iar concertul Queen & Adam Lambert a fost cel mai comentat de mass-media și public, Adam fiind extrem de apreciat de fiecare dată, inclusiv de cei care au fost prezenți la festival în 1985.

Surpriza serii a fost „Ghost Town”, interpretată în manieră rock, molipsitorul fluierat fiind înlocuit de acordurile chitării „Red Special”.





Queen și Adam Lambert au deschis a 30-a ediție a festivalului care i-a avut în prim-plan în 1985 pe Freddie Mercury, John Deacon, Brian May și RogerTaylor

Cei din urmă „originali” au vorbit cu nostalgie despre începuturile evenimentului într-o conferință de presă ce a avut loc săptămâna trecută, totodată prezentându-l pe Adam Lambert ca și actual solist.






Turneul „Don't Stop Them Now” continuă astfel:

21 septembrie - Porto Alegre, Brazilia
25 septembrie - Buenos Aires, Argentina
27 septembrie - Córdoba, Argentina
30 septembrie - Santiago, Chile


R.Ș.



Adam Lambert interpretează „Ghost Town” alături de Queen





Queen și Adam Lambert au avut prima oprire a turneului din America de Sud la São Paolo (16 septembrie) - concert sold-out.


Pe lângă celebrele piese ale trupei britanice, Adam Lambert a avut ocazia să își prezinte primul single al albumului „The Original High” - „Ghost Town” -, profitând de faptul că se află în concomitent în propriul său mini-turneu de promovare a noului material.

Brian May și Roger Taylor au preluat cu succes instrumentalul piesei, oferindu-i numeroase nuanțe rock.

Ghost Town” a fost primită extrem de pozitiv în rândul publicului brazilian, în aceeași măsură cu interpretul acesteia.






Să fie oare „Lucy” următoarea surpriză din partea lor?!



R.Ș.

Friday, September 11, 2015

Echipa Queen + Adam Lambert a pornit din nou la drum!



Au trecut mai bine de 6 luni de la încheierea turneului european Queen + Adam Lambert și iată că formula de succes continuă șirul concertelor, de data aceasta în America de Sud.





Artiștii au aterizat în Rio de Janeiro de foarte puțin timp, reușind deja să participe la o conferință de presă.



Turneul propriu-zis începe pe data de 16 septembrie în São Paolo și se încheie pe 30 septembrie.

Punctul culminant îl reprezintă revenirea trupei Queen pe scena festivalului „Rock in Rio la ediția cu numărul 30, fiind un throwback la cea dintâi ediție care a fost deschisă de ei alături de Freddie Mercury și John Deacon în 1985.

Anunțul oficial a fost făcut în luna mai și se regăsește chiar AICI, alături de alte detalii.

Datele turneului sunt după cum urmează:

16 septembrie - São Paolo, Brazilia
18 septembrie - Rio de Janeiro, Brazilia (festivalul „Rock in Rio”)
21 septembrie - Porto Alegre, Brazilia
25 septembrie - Buenos Aires, Argentina
27 septembrie - Córdoba, Argentina
30 septembrie - Santiago, Chile

Le urăm mult succes în noua aventură, iar fanilor le transmitem un sincer „Carpe Diem!” deoarece vor trăi momente unice, de neuitat!




R.Ș.