În „era tehnologiei” totul este posibil; astfel o colaborare de acasă între Londra, Cornwall și Los Angeles a dat naștere unui proiect așteptat de multă vreme: prima înregistrare „oficială” sub egida Queen + Adam Lambert.
Deși nu este vorba de un studio pompos, ci de telefoanele mobile ale celor 3 persoane implicate, rezultatul este unul măreț - mai ales prin ceea ce reprezintă, respectiv scopul pentru care a fost realizat.
„You Are The Champions” este dedicată celor aflați în primă linie în acest război care parcă a oprit lumea în loc, dar în același timp a pus-o pe fast forward.
Pe lângă vocea de neegalat a lui Adam Lambert, chitara magică a lui Brian May, respectiv consacratele tobe ale lui Roger Taylor, sunt aduse în prim plan imagini care vorbesc de la sine.
Colajul video o surprinde chiar și pe fiica lui Roger, medic în Londra.
Mai multe ne povestește chiar Adam:
Toate fondurile obținute în urma achiziției piesei vor ajunge la Organizația Mondială a Sănătății.
Cităm gândurile celor implicați:
Trupa: „By each playing our part and addressing the difficult times we are all sharing we will win this challenge. During this time our thoughts and thanks are with those dedicated medical heroes standing up to the battle daily on our behalf. They are the champions. You are the champions.”
Brian May: „It seems to me we should dedicate this one to all the front-line soldiers fighting for Humanity against the insurgent coronavirus. Just like our parents, grandparents, and great grandparents who fought for us in two world wars, those brave warriors in the front line are our new CHAMPIONS. That means the doctors, nurses, cleaners, porters, drivers, tea-ladies and gentlemen, and all who are quietly risking their lives daily to save the lives of our kin. CHAMPIONS ALL!!!”
Roger Taylor: „As a father with a daughter in the front line, I am ultra-aware of the vital work they are doing daily to save us and our society. Their bravery and sacrifice must not be prejudiced by anything less than a one hundred per cent effort by our governments to protect them. They are precious to us all and they are truly our champions.”
Adam Lambert: „It is with the deepest gratitude to all those on the frontline all over the world that we dedicate our performance. Thank you for keeping us safe, we are in awe of your bravery and strength.”
Din păcate, având în vedere contextul actual, partea europeană a „Turneului Rapsodiei” a avut de suferit, în sensul că cele 27 de concerte au fost amânate pentru anul viitor.
Redăm în totalitate datele actualizate ale „The Rhapsody Tour”:
20 iulie - Los Angeles, California, SUA
7 august - New York, New York, SUA
25 ianuarie - Tokyo, Japonia
26 ianuarie - Tokyo, Japonia
28 ianuarie - Osaka, Japonia
30 ianuarie - Nagoya, Japonia
19 februarie - Melbourne, Australia
20 februarie - Melbourne, Australia
23 februarie - Perth, Australia
26 februarie - Adelaide, Australia
29 februarie - Gold Coast, Australia
! 2021 !
23 mai - Bologna, Italia
26 mai - Paris, Franța
27 mai - Anvers, Belgia
29 mai - Amsterdam, Olanda
30 mai - Amsterdam, Olanda
1 iunie - Londra, UK
2 iunie - Londra, UK
4 iunie - Londra, UK
5 iunie - Londra, UK
7 iunie - Londra, UK
8 iunie - Londra, UK
10 iunie - Manchester, UK
11 iunie - Manchester, UK
13 iunie - Birmingham, UK
14 iunie - Birmingham, UK
16 iunie - Londra, UK
17 iunie - Londra, UK
19 iunie - Londra, UK
20 iunie - Londra, UK
24 iunie - Berlin, Germania
26 iunie - Köln, Germania
28 iunie - Zürich, Elveția
29 iunie - München, Germania
1 iulie - Copenhaga, Danemarca
2 iulie - Copenhaga, Danemarca
6 iulie - Madrid, Spania
7 iulie - Madrid, Spania
R.Ș.